• 1
  • 2
  • 3
  • 4

ELENA este un proiect de cooperare trans-europeană cu parteneri din Germania, Ungaria, România și Georgia cu scopul de a promova conștientizarea și responsabilitatea față de natură.
Ideea principală a proiectului este de a introduce la ore animale adevărate (educație cu animale vii): acestea devin parte a procesului didactic de predare, fiind studiate în mod responsabil de către profesori și elevi. Animale vii pot fi considerate „deschizătoare de inimi" si, prin urmare, pot crește motivația și interesul elevilor pentru procesul de învățare, în timp ce metodele de învățare experimentală contribuie la dezvoltarea de noi competențe pentru o viitoare carieră. Această abordare a avut un mare succes în cadrul proiectului pilot "Tiere live" al Academiei Bavareze de Conservare a Naturii și de Management al Peisajului (ANL, Germania) și acum, este adaptată la nevoile țărilor partenere și la situațiile specifice acestora.
Proiectul nostru, care durează o perioadă de trei ani (2013-2016), începe cu un studiu de bază în țările participante, precum și cu dezvoltarea unui cadru de noi competențe, pe baza cărora module de predare vor fi adaptate și dezvoltate, iar profesorii vor fi instruiți și încurajați să implementeze activitățile propuse la clasă.

People

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • 19
  • 20
  • 21
  • 22
  • 23
  • 24
  • 25
  • 26
  • 27
  • 28
  • 29
  • 30
  • 31
  • 32
  • 33
  • 34
  • 35
  • 36
  • 37
  • 38
  • 39